Cursuri de week-end!

Din categoria - "zi de zi"

Această pagină este cu adevărat începutul acestui jurnal de terapeut. Dacă paginile anterioare vorbeau despre situații  din anii trecuți, din cariera mea acum voi începe să intercalez și evenimente din viața mea "de zi cu zi " pe care le consider mai speciale. Fiecare din noi învățăm permanent din lucrurile mici, din situații și decizii aparent fără impact major dar despre care, odată o să ne amintim și vor reprezenta experiența. Unele din lucrurile noi din viața mea sigur mă vor influența pe termen lung. Scopul acestor gânduri scrise este de a lăsa o bornă de reper  pentru a vedea ce și cum m-a influențat și care este evoluția mea. 

În week-end am fost la un curs foarte interesant unde m-am putut convinge că filozofia după care îmi tratez pacienții este împărtășită și de alți terapeuți. Experiența a fost surprinzătoare și mă bucur să spun că acum mă simt mai confident în ceea ce știu și că drumul pe care mă aflu ca terapeut este cel bun. 

Este bine ca din timp în timp să ai și astfel de momente de reflexie în care să cauți să te raportezi la toți ceilalți să vezi tu unde te plasezi. 

Am avut multe lucruri de învățat. O să introduc elemente noi de evaluare, fișe mai interesante de urmărire pe termen lung, mai multă rigurozitate și o să îmi diversific bagajul de abordări. 

Cursul la care am fost a fost despre "lombalgia cronică". Nu am aflat lucruri fundamental noi ci mai degrabă cum să remodulez ceea ce deja făceam în funcție de anumite realizări/câștiguri și să îmi stabilesc mai clar și mai exact obiectivele. 

Nu pot spune despre multe cursuri că au reușit să îmi schimbe modul de abordare dar acestă cred ca a avut acest efect. Sper să am pacienți mai ... fericiți de acum în colo care să simtă clar că cineva are grijă de durerile lor și că în, egală măsură, le înțelege durerea și poată să-i învețe cum să și-o controleze singuri. 

Până unde poți uita de tine, trage de tine, aparent tot pentru tine

Din categoria – „Workaholic”

În mod frecvent întâlnesc persoane cu semne vizibile de oboseală cronică. Unele sunt mai avansate, altele doar la început, dar anul acesta am avut un caz cu mult mai special - O doamnă care a ajuns la colaps prin … „autodepășire”.

 Discuția cu dânsa m-a făcut să înțeleg cât de subțire este firul între a te autodepăși și a te autoconsuma. Pentru evoluția ta ca ființă este nevoie de voință, de putere, de perseverență. Dar ce se întâmplă când acestea sunt folosite aparent pentru tine dar de fapt împotriva ta – când tu nu ești scopul evoluției ci doar te folosești de tine ca de-o unealtă. Până unde poți trage de tine, aparent pentru tine – ca să poți menține un job care îți aduce un venit care te-ar putea face fericit dacă ai avea timp să te bucuri de el…

Revenind la doamna în cauză, dânsa muncea „de dimineața până dimineața” cum frumos a spus-o. Avea foarte multă responsabilitate, se simțea obligată să fie corectă, era corectă și asta cerea un volum de muncă cu mult mai mare decât aparent putea duce. Nopți nedormite, exces de cafea, voință de fier de a termina ce și-a propus sau ce trebuia să termine – aceștia au fost catalizatorii care au dus la oboseală cronică și în final la colaps.  Într-o dimineață nu s-a mai putut da jos din pat, mușchii nu mai ascultau comenzile și să bea apă i se părea o activitate epuizantă. Această situație a durat câteva luni bune iar după 2 ani, când am întâlnit-o eu, nu era refăcută încă. Corpul nu era nici acum pregătit pentru o activitate simplă de rezistență - de exemplu, statul pe scaun la birou 4-5 ore o zi…și nicidecum 5 zile la rând!

Dilema într-un astfel de caz este până unde poți încerca să faci gimnastică, să consumi energie și când să te oprești pentru ca efectul să fie un stres pozitiv pentru sistem astfel încât să înceapă să genereze mai multă energie data viitoare. Totul este pe o muchie de cuțit – faci prea mult aduci iar sistemul la epuizare, faci prea puțin nu obții efectul scontat de pacient. 

Acest caz mi-a amintit de mine în perioada mea de glorie, când lucram la un centru SPA , program de 8 ore, 16 pacienți pe zi, câte unul la fiecare 30 min. După 3 luni de muncă în acest ritm am ajuns să beau cca 3 căni de cafea pe zi, de regulă după masa de prânz (când după ce mâncam mă lua cu somn) noaptea nu dormeam din cauza cafelei iar dimineața eram obosit din lipsă de somn de calitate. Se acumula din ce în ce mai multă oboseală și nu știam ce să fac. Am avut o idee odată de a încerca să dorm 3 zile cu somnifere pentru a-mi reface bateriile. După 3 ani cu câte 6 luni / an în ritmul acesta și încă 3 reprize de somn forțat câteva zile pentru refacere - a trebuit să aleg schimbarea de job. Bine că nu aveam credite sau un copil sau alte situații care să mă oblige să rămân angajat și să îmi fie frică de perioada de tranziție pentru că primele semne de oboseală cronică erau deja prezente. De atunci am rămas cu trezirea de dimineață la oră fixă chiar dacă nu am nici o programare în acea zi și cu imposibilitatea de a dormi după aceea…

Ce-am învățat? – Recuperarea unui astfel de caz trebuie făcută în echipă cu psiholog și nutriționist. Ideal ar fi și un acupuncturist și homeopat. Trebuie făcută o secvențialitate lentă de refacere fizică asistată și schimbarea a atitudinii față de muncă prin autoconsum. Este imposibil de obținut rezultate dacă ceva din atitudinea de zi cu zi nu se schimbă fundamental și radical – ca de exemplu gradul de implicarea în muncă. Fără schimbările necesare, recuperarea fizicală poate avea efecte foarte nocive – chiar inducerea stării de epuizare fizică.